A. Clasificarea după consumul de sulf: Clasificarea inițială s-a axat pe cerințele de sulf. Acceleratorii diferiți necesită cantități diferite de sulf elementar. Dacă nu se folosește deloc accelerator (numai vulcanizarea se folosește cu sulf și oxizi metalici), atunci cantitatea de sulf necesară pentru atingerea gradului minim de reticulare este cea mai mare, care se numește" clasa zero" ;. Dacă cerința de sulf este similară cu aceasta, acceleratorul utilizat este, de asemenea, clasificat ca" categoria zero" ;. Al doilea este acceleratorul care necesită doar o cantitate mică de sulf; ultimul tip poate fi utilizat deloc fără sulf, adică așa-numitul donator de sulf sau agent de vulcanizare.
b. Clasificare pe grupe active: Această metodă este clasificată în funcție de componentele chimice eficiente și grupurile active din structura diferiților acceleratori.
c. Clasificarea în funcție de activitatea de vulcanizare: adică clasificarea în funcție de viteza de vulcanizare, în mod convențional, este clasificată în conformitate cu standardul acceleratorului M (tiazol). Cei a căror viteză de vulcanizare este mai mare decât cea a acceleratorului M sunt clasificate drept accelerator de supratare sau super-viteză; cele a căror viteză de vulcanizare este mai mică decât cea a acceleratorului M sunt clasificate ca accelerator cu viteză medie sau lentă.
d. Clasificare după aciditate și alcalinitate
1. Accelerator acid: un accelerator care este acid sau care reacționează cu hidrogen sulfurat eliberat în timpul vulcanizării pentru a genera compuși acizi. Tiazolii, tiuramii și ditiocarbamații aparțin acestei categorii
2. Accelerator alcalin: un accelerator care este alcalin sau poate reacționa cu hidrogen sulfurat pentru a genera substanțe alcaline. În această categorie sunt guanidinele, aminele aldehidice și anilinele
3. Acceleratoare neutre: acceleratoare neutre sau care pot reacționa cu hidrogen sulfurat pentru a genera substanțe acide și alcaline în același timp, cum ar fi sulfenamidele