Acceleratoarele tiazolice sunt un tip de accelerator semi-supra-viteză. În comparație cu acceleratorii de ditiocarbamat și tiuram, aceștia au, în general, o activitate mai scăzută și o rezistență mai bună la foc, dar viteza de vulcanizare este mai mică. Cantitatea de accelerator și sulf din material trebuie crescută în mod corespunzător, iar temperatura de vulcanizare trebuie crescută în mod corespunzător. Când acceleratorii tiazolici sunt utilizați singuri, gradul de vulcanizare a vulcanizatelor este relativ scăzut. Cu excepția circumstanțelor speciale (cum ar fi fabricarea produselor cu stres de alungire relativ scăzut), acestea sunt în general combinate cu acceleratori alcalini, ditiocarbamați sau tiurame. Acceleratoarele sunt utilizate împreună. Avantajul acestor sisteme combinate este că pot îmbunătăți gradul de vulcanizare a vulcanizării. Siguranța de funcționare a materialului a scăzut, iar planeitatea vulcanizării a fost, de asemenea, restrânsă în consecință.
Creșterea cantității de acceleratori tiazolici și reducerea cantității de sulf poate îmbunătăți în mod eficient rezistența la căldură a vulcanizatului. Deși rezistența la căldură a acestui vulcanizat nu este la fel de bună ca cea a vulcanizatului fără sulf de tiuram, este încă de o mare semnificație în utilizarea reală. .
Cele mai utilizate acceleratoare tiazolice M, DM și MZ, printre care acceleratorul DM este un accelerator cu anumite efecte secundare
Mecanism de acțiune
În general, se crede că mecanismul de acțiune al acceleratorilor tiazolici, cum ar fi M, este prezentat în figura următoare (luând ca exemplu acceleratorul M): în prezența oxidului de zinc, se formează mai întâi sarea de zinc a lui M, apoi se formează polisulfura II cu sulf, iar apoi se formează o reacție de vulcanizare cu cauciuc. Precursorul III și acceleratorul M, III conduc în continuare la reacția de vulcanizare, formând reticulare și un nou precursor al reacției de vulcanizare Ⅷ, astfel încât reticularea continuă.